Serinus Energy pe val. Gazul de la Moftin a adus castiguri de 7 milioane de euro doar in cateva ore

Compania poloneză Serinus Energy, controlată de Kulczyk Investments, care a anunțat în primăvară că pregătește extragerea gazelor din Satu Mare, a descoperit în România trei noi zone cu gaz, acțiunile de pe bursă ale companiei urcând luni (17 septembrie), în doar câteva ore, cu 17%, iar Serinus câștigând în valoare echivalentul a aproape 6,9 milioane euro și crescând astfel la 42,4 milioane euro.

Serinus are în concesiune perimetrul de explorare de gaze naturale Satu Mare și a investit, în primul trimestru, peste 2 milioane de dolari în România, pregătind începerea producției. Din cheltuielile de capital totale, 1,6 milioane de dolari au mers către construirea facilitățilii de producție la Moftinu (Satu Mare), iar 600 milioane de dolari au fost alocate pentru deschiderea unui birou Serinus la București.

Serinus anunțase că avea în plan să foreze trei sonde: Moftinu 1007 (care va înlocui sonda compromisă în incendiu), Moftinu 1003 și Moftinu 1004. Ultimele date relevă acum că Serenius a descoperit trei noi zone cu gaze în România. Astfel, luni dimineață, compania a raportat rezultate foarte bune ale fluxului de gaz la testarea pe Moftinu 1003, la o adâncime de aproximativ 1.600 de metri.

“Am descoperit trei noi zone cu gaz, iar testele au arătat o rată ridicată a gazului profitabil de extras”, a transmis compania, generând creșterea puternică a acțiunilor.

Serinus Energy deține, prin intermediul companiei Winstar Satu Mare, 60% din concesiunea Satu Mare. KMG International (fosta Rompetrol Group) are o participație de 40%, însă a anunțat că vrea să se retragă din proiect. Fondul de investiții a fost înființat de Jan Kulczyk, cel mai bogat om din Polonia, decedat în vara anului 2015, fiind controlat astăzi de Sebastian Kulczyk, fiul lui Jan Kulczyk, creditat cu o avere de 3,2 miliarde euro.

Perimetrul operat de Serinus în Satu Mare are o suprafață de 2.949 kilometri pătrați. Anterior a fost anunțat că Serinus a forat două sonde, ambele în comuna Moftinu, la una dintre sonde fiind identificate rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.

 

Un Comentariu la "Serinus Energy pe val. Gazul de la Moftin a adus castiguri de 7 milioane de euro doar in cateva ore"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.