Parada militara de “Ziua Pompierilor din Romania”. Programul oficial

În data 13 septembrie, aniversăm 170 de ani de la o zi memorabilă în tradiţia armei pompierilor, dar şi în istoria modernă a românilor – lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de Compania de Pompieri din Bucureşti împotriva trupelor venite să înfrângă mişcarea revoluţionară română, moment semnificativ al istoriei naţionale. Pentru a cinsti memoria celor 166 de pompieri militari care au căzut la datorie în Dealul Spirii, dar şi a celorlalţi pompieri, eroi peste veacuri, data de 13 Septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România.

Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” al județului Satu Mare marchează acestă zi prin organizarea de activități, concursuri interinstituționle și manifestări publice, după cum urmează:

– În perioada 07-10.09.2018 s-au desfășurat concursurile sportive interinstituționale de: fotbal-tenis, tenis de masă, șah, table, pescuit sportiv și bowling ai căror câștigători vor fi premiați cu ocazia festivității dedicate Zilei Pompierilor din România;

– Miercuri, 12.09.2018 va avea loc concursul internațional „Scări”, care va aduce față în față mai multe echipe de pompieri din cadrul inspectoratelor județene: Bihor, Bistrița- Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, dar și din Ucraina și Ungaria;

– Joi, 13 septembrie a.c, începând cu ora 13:30, în centrul municipiului Carei, va avea loc un ceremonial militar la care vor lua parte oficialități ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ teritoriale unde Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” Satu Mare are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă și retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Ugenţă.

În cadrul festivității vor fi acordate premii și plachete aniversare, va avea loc ceremonia de depunere a jurământului militar a trei cadre, ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, vor fi citite mesaje de felicitare și vor fi rostite alocuțiuni ale oficialităților, după care, pe acordurile Fanfarei Municipale Baia Mare, se va putea urmări o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare. Vor fi prezentate atât echipamente de stingere fabricate în anul 1885, cât şi ultimele noutăţi ale tehnicii de intervenţie.

– Joi, 13 septembrie, după încheierea ceremonialului militar, în centrul municipiului Carei, vor fi executate mai multe exerciții demonstrative:
– Joi, 13 septembrie, în intervalul orar: 10.00 – 20.00, vizitarea Turnului Pompierilor din municipiul Satu Mare de către toți doritorii, accesul la acest edificiu fiind gratuit pe toată durata zilei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.