S-a dispus sigilarea apartamentelor din imobilul situat pe str. Horea 6 ! (Foto)

Primăria Satu Mare continuă demersurile privind evacuarea persoanelor care locuiesc în imobilul de pe str. Horea, nr. 6.

Astfel, luni, 6 august, viceprimarul Doina Feher alături de personalul specializat din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială Satu Mare și a Serviciului Patrimoniu, Concesionări, Închirieri, însoțiți de polițiștii locali au făcut o ultimă acțiune de verificare a acestor persoane. Principalul scop a fost acela de a-i informa pe locuitorii acestui imobil despre faptul că au obligația să părăsească aceste locuințe în cât mai scurt timp, în cazcontrar urmând să fie evacuați.

“Focarul de infecție numit Horea 6 e pe cale să devină istorie. Am inceput deja sigilarea apartamentelor, locatarii fiind somați să se mute, în caz contrar urmând să fie evacuați. Dorim să obținem fonduri UE pentru reabilitarea zonei de lângă Turnul Pompierilor, iar ca o primă măsură desfințăm acest “ghetto”, urmând să facem toate eforturile pentru a pune în valoare acestă zonă superbă a municipiului Satu Mare”, a precizat primarul Kereskenyi Gábor.

De altfel, Primăria a dispus sigilarea locuințelor care sunt goale, urmând ca în următoarea ședință a Consiliului Local să fie supus spre aprobare proiectul de hotârâre privind aprobarea listei solicitanţilor care au acces la locuinţele sociale, în ordinea de prioritate.

Aceste persoane vor primi o locuință socială în celelate locații unde Serviciul Public de Asistență Socială Satu Mare are locuințe disponibile, respectiv în imobilele de pe str. Toamnei, Zefirului, Târnavei, Timișului, Ostrovului bl.2CD.

Primăria precizează că persoanele care au depus o cerere și care locuiesc acum în imobilul de pe str. Horea vor primi o locuință după ce își plătesc restanțele la utilități, fac dovada faptului că muncesc și că nu au avut abateri de ordin disciplinar în perioada în care au locuit pe str. Horea. De asemenea, conducerea instituției precizează că nici un locatar de pe str. Horea nu se va muta în blocul care se află în reabilitare de pe str. Ostrovului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.