Week-end de foc ! Zeci de mii de romani au tranzitat PTF Petea

La sfârșitul săptămânii trecute, traficul a fost unul intens în punctele de trecere a frontieriei sătmărene, mai ales la frontiera cu Ungaria. Pentru fluidizarea traficului, atât în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, cât și în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni au fost folosite toate arterele disponibile, în conformitate cu configurația punctelor.

Așadar, numărul persoanelor care au intrat ori au ieșit din țara noastră a fost în creștere față de weekend-ul anterior. Din punct de vedere statistic, de vineri dimineață, 3 august, și până luni dimineață, 6 august, prin PTF Petea au intrat în România aproape 48.000 de persoane, care au călătorit cu aproximativ 13.000 mijloace de transport. În aceeași perioadă, numărul cetățenilor care au ieșit din țara noastră a fost de peste 27.000, aceștia călătorind cu 8.000 mijloace.

Și Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni a fost foarte tranzitat în perioada amintită. Prin acest punct au intrat în țara noastră peste 5.000 persoane, cu aproape 2.000 mijloace de transport, în vreme ce pe sensul de ieșire s-au prezentat aproape 7.000 cetățeni, cu peste 2.500 autovehicule.

Reamintim participanților la traficul transfrontalier că au posibilitatea de a accesa în permanență pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, unde aplicația trafic online le oferă informații despre media timpilor de așteptare din punctele de trecere a frontierei, date care sunt actualizate în permanență.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.