Catarg inaugurat la Carei. Ce spune prefectul Darius Filip (Foto)

Cinstirea Centenarului Marii Uniri continuă. Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip a participat duminica, 5 august la ceremonia de inaugurare a catargului situat în fața Bisericii Ortodoxe “Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Carei.

După săvârşirea Sfântului Paraclis al Maicii Domnului, a urmat ceremonialul militar și religios de inaugurare a catargului. Ceremonialul religios a fost condus de către episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului, Prea Sfințitul Timotei Bel Sătmăreanul.

“Unde ar fi mai potrivit sa așezi un catarg, un obiect care simbolizează legătura dintre cer și pământ decât lângă Sfânta biserică, cea care face legătura intre om și Dumnezeu? Și unde oare ar fi mai potrivit sa înalți drapelul tricolor de Centenar decât la Carei, ultima brazdă de pământ eliberată de armata romană la 25 Octombrie 1944? Aceste doua întrebări sintetizează esența a ceea ce facem noi astăzi aici” a spus prefectul Darius Filip.

Noul catarg care continuă frumosul proiect de a arbora în cât mai multe locații sătmărene drapelul național al României măsoară 9 m și a fost realizat de Asociația Tempora în colaborare cu Biserica Ortodoxă “Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir”.

Evenimentul s-a bucurat de prezența autorităților locale dar și județene și de un număr mare de careieni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.