O “armata” de motociclisti va marsalui pe strazile Satmarului

Zeci de motociclisti sunt asteptati exact peste o saptamana (sambata, 14 iulie) la un mars dedicat comemorarii celor care si-au pierdut viata in accidente de circulatie. Locul de intalnire este parcarea de la Auchan, la ora 13.00, iar la ora 14.00 se va da start marsului.

„Vom porni catre „Monumentul Motociclistilor Decedati”, situat in Viile Satu Mare, realizat exclusiv de catre membri clubului Eagle Bikers … Vom aprinde cate o lumanare, se vor depune coroane si vom tine un moment de reculegere in care ne vom aminti cu drag de fiecare cunoscut, care cu siguranta ne va zambi de sus. Parada va fi destul de lunga, vom ajunge in 3 locatii opuse ale orasului. Asa ca, pentru cei care nu ati mai fost prin Satu Mare, veti avea ocazia sa va plimbati cam prin tot orasul. Stim cu totii ca motociclistilor le place sa petreaca, mai ales intre prieteni, asa ca, dupa monument, vom merge la Castelul “Ember Geza” din Dorolt sa ciocnim un pahar de palinca in memoria prietenilor nostri.

Va vom asigura doua feluri de mancare, iar atmosfera de buna dispozitie va fi intretinuta de DJ. Exista posibilitate de campare in curtea castelului, sau daca doriti, va puteti rezerva camere in apropierea locului unde se va tine petrecerea. In cazul in care va ploua, ne vom putea retrage in interiorul castelului”, este mesajul organizatorilor.

Evenimentul este organizat de clubul Eagle Bikers din Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.