Legea Tineretului, aprobată de Guvern. Ce spune ministrul Ioana Bran

După ani și ani de așteptare, timp în care s-a aflat în fază de proiect și în proces de consultări cu multiple instituții publice și organizații neguvernamentale, Legea Tineretului a fost aprobată astăzi de către Guvern.

După ce, în perioada 12 martie-2 mai, a fost supusă și procesului de consultare publică, mult așteptata lege a primit semnăturile membrilor Executivului și va lua drumul Parlamentului. Legea este cât se poate de necesară, dat fiind că domeniul de tineret era reglementat până acum de acte normative care datau din anii 2004-2006 și se impunea o corelare a tuturor prevederilor generale din domeniu într-o lege unitară și modernă.

Prin noua lege se urmărește reglementarea cadrului juridic necesar pentru implementarea politicilor de tineret, a cadrului juridic necesar dezvoltării personale și profesionale a tinerilor, susținerea implicării tinerilor în viața societății precum și dezvoltarea infrastructurii pentru tineret.

Se introduce și o secțiune dedicată centrelor comunitare de tineret, avându-se în vedere asumarea prin Programul de Guvernare 2017-2020 a înființării acestora. Se preconizează și acordarea unor facilități tinerilor, pentru a sprijini inițiativele antreprenoriale ale acestora, dar și multiple măsuri de protecție socială. Legea cuprinde și măsuri pentru stabilirea egalității de șanse și acces la sănătate și se reglementează și modalitatea susținerii financiare din partea autorităților locale.

“Mă bucur că noua Lege a Tineretului a fost aprobată de Guvern, este un pas înainte în strategia națională în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020. Tinerii din România aveau nevoie de o asemenea lege modernă, europeană, care să le ofere numeroase facilități și drepturi. Prin noua lege tinerii vor fi mai implicați și consultați în luarea deciziilor care-i privesc și vor fi mai protejați față de orice formă de discriminare din societate. Chiar dacă elaborarea și îmbunătățirea proiectului acestei legi au durat atât de mult, eu cred că așteptarea a meritat, în clipa de față avem o lege completă și la nivel european, de care tinerii vor beneficia din plin cu siguranță. Și aș dori să mulțumesc și colegilor din Guvern care formează Consiliul interministerial pentru politicile de tineret, pentru că eforturile unite ale mai multor ministere arată, iată, importanța pe care o dă Guvernul acestui domeniu și aduc, evident, rezultate mult mai eficiente ”, a spus ministrul Ioana Bran.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.