Judecatorii nu se lasa impresionati ! Razvan Rentea, ramane in arest

Razvan Rentea, inculpat in dosarul triplului omor de la Apa, ramane in arest preventiv. Tribunalul Satu Mare a respins cererea acestuia de inlocuire a masurii de arest preventiv cu cea la domiciliu. Rentea va ramane in arest preventiv cel putin 60 de zile. 

„În baza art. 362 raportat la art. 208 Cod procedură penală menţine măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul R.R.M., în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Oradea, prin încheierea penală nr.33/JDL/29.11.2017, pronunţată în dosar nr.4301/83/2017 a Tribunalului Satu Mare, definitivă prin Încheierea penală nr.38/CJDL/04.12.2017 a Curţii de Apel Oradea, în fază de judecată, pe o durată de 60 de zile. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 27 iunie 2018”, se arata in decizia Tribunalului Satu Mare.

ăzvan Rentea a fost arestat imediat după înmormântarea părinților săi, după ce probele administrate de către anchetatori au demonstrat că acesta este principalul suspect în cazul triplului omor. Oribila crimă a avut loc în seara zilei de 23 noiembrie 2017.

Din anchetă reiese că ucigașul și-a omorât prima dată bunica, pe Viorica Apan, în vârstă de 80 de ani. Apoi și-a ucis tatăl, pe Gheorghe Rentea (59 de ani), în curtea casei. Știind că mama sa, Niculina Rentea, trebuie să vină cu microbuzul de la serviciu, acesta a urcat în mașină și s-a dus să o aștepte. Și-a dus mama acasă, iar în timp ce femeia a vrut să intre în locuință, fiul acesteia a lovit-o din spate și a omorât-o.

Pentru a-și crea un alibi, criminalul a venit în Satu Mare.

Se pare totul ar fi pornit de la o ceartă. Având datorii mari, Răzvan Rentea a încercat să vândă un apartament din Satu Mare, cumpărat de tatăl său. Însă părinții au aflat despre acest lucru și nu au fost de acord.

Până în 2012 Răzvan Rentea a lucrat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Someș” Satu Mare, de unde a trebuit să demisioneze din cauza unor infracțiuni pe care le-a comis în timpul serviciului. Acesta a încercat să se reangajeze, însă a căzut la testul psihologic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.