Elevii din Carei, pe podium la un concurs national

Cei 277 de voluntari de la Liceul Teoretic Carei s-au clasat pe locul al doilea la categoria „Plantare” în cadrul Concursului Național ecOprovocarea. În competiție s-au înscris alte 107 școli din 37 de județe ale țării. Elevii din Carei au reușit să planteze 5.815 puieți.

În cadrul programului ecOprovocarea, dezvoltat de asociația pentru dezvoltare durabilă ViitorPlus și susținut de City Park Mall Constanța și TenarisSilcotub, liceenii au desfășurat târguri tematice pentru protecția mediului, activități de igienizare, de colectare și reciclare deșeuri, plantare și amenajare spații verzi. În total, 12.000 de elevi și profesori din toată țara și-au unit forțele pentru a ajuta la refacerea mediul înconjurător din România în anul școlar 2017 – 2018.

Echipele de elevi și profesori care au obținut cele mai bune rezultate la Concursul Național din cadrul programului ecOprovocarea vor participa la următoarea Tabără ecOprovocarea.

„În acest an școlar, am văzut în elevi determinare, am văzut o dorință de a schimba soarta mediului înconjurător din România. Obiectivul nostru este de a forma lideri în domeniul protejării mediului, iar liderii se formează încă de pe băncile școlii. Activitățile pe care elevii le fac în cadrul programului ecOprovocarea sunt extra-școlare și an de an ne bucură rezultatele și implicarea de care elevii dau dovadă în acțiunile lor de voluntariat. Ce ne dorim este să contribuim la obiectivul pentru dezvoltare durabilă stabilit de Națiunile Unite: educație de calitate”, a declarat Lucia Cojocaru, Managerul Programului „ecOprovocarea” al Asociației ViitorPlus.

În cei 8 ani de activitate, liceenii și profesorii coordonatori de echipe din țară care s-au înscris în programul ecOprovocarea au efectuat 97.000 de ore de voluntariat. În tot acest timp, ei au organizat 3.500 de evenimente de educație ecologică, au reciclat 390.000 de kilograme de deșeuri, au strâns alți 4.700 de saci de deșeuri din natură, au amenajat spații verzi și au plantat 117.000 de puieți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.