Peste 1.000 de participanti la Intalnirea Eparhiala a Copiilor. Unde a avut loc

Peste o mie de copii şi aproape 400 de însoţitori din judeţele Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Arad au participat sâmbătă, 9 iunie la Întâlnirea Eparhială a Copiilor din eparhia greco-catolică de Oradea.

Întâlnirea din acest an a fost organizată de Biroul pastoral eparhial pentru laici.

“Copiii din toate parohiile noastre şi nu numai, de la Liceul greco-catolic, de la Liceul “Don Orione”, au parte de o zi mai mult decât frumoasă. Fantastică. Pentru că au o liturghie cu preasfinţitul Bercea, prânzul oferit de episcopie, după aceea jocuri, momente artistice şi am invitat şi doi magicieni. Suntem la Liceul “Don Orione” pentru că aici avem spaţiile necesare unui asemenea eveniment de amploare. De altfel, Liceul “Don Orione” se înscrie între liceele catolice de calitate, care oferă nu doar o formare profesională, ci şi o atmosferă de familie, ca într-o comunitate, în care toată lumea este primită cu drag”, a declarat preotul Paul Popa, responsabil al Biroului pastoral eparhial pentru laici.

Fiecare dintre participanţi a primit câte un tricou alb imprimat cu desenul lui Romeo Silaghi, elev în clasa a III-a la Liceul greco-catolic, câştigător al concursului “Alege imaginea potrivită pentru Întâlnirea Eparhială a Copiilor”.

Întâlnirea a început cu o procesiune.

Sursa: Agerpres

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.