Oficial ! Se inchide circulatia in Centrul Vechi. Devine zona pietonala

Primăria Satu Mare are un proiect care prevede închiderea circulației pe trei laturi, în jurul parcului din Centrul Vechi. Singura zona care va fi lăsată deschisă este cea dintre strada Decebal spre Cuza Vodă. Astfel, Piata Libertății se va transforma într-o zonă pietonală. Proiectul este în valoare de 4 milioane de euro.

De asemenea, circulația de la Biserica cu Lanțuri spre centru va fi închisă, iar o altă zonă care va deveni pietonală va fi strada Horea, a declarat primarul Kereskenyi Gabor în cadrul unei conferințe de presă susținută azi, 11 iunie. Totodata, in Centrul Vechi circulația autoturismelor va fi interzisă, cu excepția autobuzelor Transurban și ale serviciilor de urgență.

Proiectul prevede și reconfigurarea parcului din Piata Libertății. Potrivit primarului Kereskenyi Gabor zona verde va creste cu aproximativ 1.500 de metri pătrați. Proiectul este în valoare de 4 milioane de euro.

Potrivit primarului, parcul va fi fără scări, totul va fi la nivelul solului.

In parc vor fi înființate și zone noi, și anume, spatii de petrecere a timpului liber pentru vârstnici dar și zone de joaca pentru copii.

Proiectul va fi depus în cursul lunii iulie la ADR Nord-Vest. Dacă totul va decurge bine, lucrările efective vor începe in 2019.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.