Romania saluta Viena ! Satu Mare reprezinta Romania la un proiect dedicat Centenarului Marii Uniri

Muzeul Judetean Satu Mare participă la un proiect de excepție dedicat Centenarului Marii Uniri, ce va avea loc la Viena, în perioada 16 – 17 iunie.

Evenimentul din data de 16 iunie, “România salută Viena!” este organizat de Asociaţia „Mihai Eminescu“ din capitala Austriei, într-un loc cu tradiţie pentru evenimentele în aer liber care se adresează publicului larg. Michaelerplatz – piaţa publică de la porţile Hofburg (Palatul Imperial din Viena) va găzdui, între orele 11.00-20.00, un târg de produse tradiţionale din România, pe care le vor prezenta şi promova expozanţi şi meşteşugari din Transilvania, Bucovina, Satu Mare și Maramureş (cămăși și costume populare, podoabe, ţesături, produse din lemn şi ceramică, ouă încondeiate etc.).

În intervalul 15.00 – 20.00, pe scena din Michaelerplatz vor avea loc concerte, momente de dans şi prezentări ale portului popular românesc din diferite regiuni istorice ale României. Spectacolele vor avea loc cu participarea Ansamblului Ciprian Porumbescu (Suceava), a Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania (Baia Mare) şi a Ansamblului ”Doruri Sătmărene” (jud. Satu Mare).

16 IUNIE – orele 11:00 – 20:00 – Michaelerplatz, Viena (Palatul Imperial Hofburg)

”ROmânIA și EU” – eveniment dedicat Zilei Universale a Iei Românești.
ORGANIZATOR: MUZEUL JUDEȚEAN SATU MARE.
Ateliere de creație: IA – cămașa românească, broderii, podoabe, cununi de mirese, costume de sărbătoare, clopurile Oașului – demonstrații practice.
Partener: ASOCIAȚIA SOCIO – CULTURALĂ ”ȚARA OAȘULUI”, Satu Mare.
Expo Remus Țiplea – ”Frumoasa satului” – miresele și culorile Oașului.
ROmânIA în cântece, danțuri și țâpurituri – spectacol și cursuri live de folclor românesc. Partener: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Satu Mare.
Obicei de Sânziene – prezentat în limba engleză, de elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Satu Mare – delegația participantă la Parlamentul European al Tinerilor, elevii premiați la olimpiadele naționale și internaționale.

17 IUNIE – ora 18:00 – INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN VIENA

Vernisajul Expoziție foto – documentare: CENTENARUL în ipostaze identitare. Organizator: MUZEUL JUDEȚEAN SATU MARE.
Lansarea Catalogului multilingv: CENTENARUL în ipostaze identitare, autor: dr. Daniela Bălu.
“RO – SMbooks – promo”: prezentări de cărți, reviste, albume cu tematica: Primul Război Mondial, Personalități sătmărene implicate în realizarea Marii Uniri, revista ”Eroii Neamului”, alte publicații dedicate Centenarului, finanțate de Consiliul Județean Satu Mare și instituțiile de cultură sătmărene.
Prezentări power – point.
Concert susținut de sătmăreanca Alexandra Prodaniuc (absolventa Conservatorului din Viena) și Bataclana Quintet.

Proiectul a fost conceput și realizat de dr. Daniela Bălu, director Muzeul Județean Satu Mare, fiind organizat cu sprijinul: Consiliului Județean Satu Mare, Ministerului Culturii și Identității Naționale – Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare, Asociației ”Mihai Eminescu” din Viena, Institutului Cultural Român de la Viena, Ambasadei României la Viena, Primăriei orașului Viena, Kulturkreis Wien, Forumului Democrat German Satu Mare, Asociației Civice ”Tempora” Satu Mare, Asociației Fotoclub ”Vasile Venig Laszlo”, Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.