Mesaj emotionant. Colegii si-au luat ramas bun de la asistenta care s-a sinucis

Colegii Flaviei Magdău-Tătărău, asistenta de 27 de ani care si-a pus marti, 5 iunie capat zilelor au postat pe pagina de Facebook a Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” un mesaj de rămas bun.

Iata mesajul publicat pe pagina spitalului:

„Drum bun printre îngeri, Flavia!

Cu adâncă tristețe în suflet ne luăm rămas bun de la asistenta Flavia Magdău-Tătărău, unul dintre cei mai sufletiști și devotați oameni care au muncit în cadrul Unității de Primiri-Urgențe a Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Deplângem plecarea prematură dintre noi a colegei noastre și transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate.

Răspunsul la întrebarea: „De ce?”, probabil nu îl vom afla niciodată. Era un suflet tânăr, o fată inimoasă, un asistent plin de empatie față de cei din jur. Era în floarea vârstei și avea un viitor luminos în față. A ales să plece, însă, din mijlocul nostru, iar motivele vor rămâne știute doar de ea. Noi, colegii ei de la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare regretăm enorm pierderea unui profesionist în actul sanitar. Îi regretăm prezența, zâmbetul, veselia și pofta de viață, dar în sufletele noastre imaginea ei va rămâne veșnic vie.

Flavia a fost un om special și un asistent de excepție. A ajutat la salvarea a mii de vieți, iar cei care i-au fost pacienți au doar cuvinte de laudă la adresa ei. Vestea morții ei fulgerătoare a lovit din senin și ne-a cutremurat pe toți cei care am cunoscut-o, am apreciat-o și am iubit-o ca om și ca profesionist.

În astfel de momente putem doar să păstrăm un moment de reculegere în memoria ei, să lăsăm familia greu încercată să își plângă în liniște durerea și să respectăm drama prin care trec apropiații Flaviei. Drum lin printre îngeri, Flavia! Să veghezi de acolo, de sus, asupra noastră, a tuturor!”.

Mai multe detalii despre acest caz cititi aici: https://www.satmareanul.net/2018/06/05/tragedie-o-asistenta-s-a-spanzurat-foto/

Sursa foto: www.actualmm.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.