Ministrul Agriculturii, Petre Daea, in vizita la Satu Mare (Foto)

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea a efectuat vineri, 1 iunie, o vizită de lucru la Satu Mare, cu scopul de a lua la cunoştinţă problemele legate de gestionarea Pestei Porcine Africane cu care se confruntă judeţul nostru.

Cu această ocazie, prefectul judeţului Darius Filip a convocat în şedinţă extraordinară, la ora 19.30, Comitetul Local de Combatere a Bolilor (CLCB).

După ce i-a fost prezentată în detaliu situaţia actuală şi planul de măsuri adoptat la nivel judeţean, ministrul a asigurat membrii CLCB de tot sprijinul său precum şi transmiterea unei informări Guvernului. Cu această ocazie, prefectul Darius Filip i-a înmânat o serie de propuneri de modificări legislative care vin în sprijinul activităţii fondurilor de vânătoare, atât cele de stat cât şi cele private, precum şi a Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Pe lângă această activitate ministrul împreună cu prefectul județului au mai efectuat și o vizită inopinantă în Vama Halmeu pentru a verifica la fața locului modul în care sunt respectate toate normele legale referitoare la tranzitul prin vamă al produselor alimentare.

Reamintim că virusul pestei porcine africane a fost detectat în data de 29 mai, într-o probă prelevată de la un porc mistreț găsit mort pe un fond de vânătoare din pădurea Noroieni, la aproximativ 6 km de granița cu Ungaria și 10 km de granița cu Ucraina.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.