Sătmărenii pot merge cu avionul pe litoralul românesc!

Sătmărenii vor putea merge la mare din acest sezon estival, cu avionul, direct de pe Aeroportul Internațional Satu Mare.

Biletele pentru cursele Tarom se pun în vânzare începând cu data de 1 iunie 2018. Acestea pot fi achiziționate, la prețuri începând de la 40 de euro dus-întors, cu toate tarifele incluse. Biletele se pot cumpăra online de pe site-ul Tarom, site-ul Aeroportului Internațional Satu Mare, dar și direct de la agențiile Tarom și agențiile de turism.

Primul zbor spre litoral, din acest sezon estival, va avea loc în data de 3 iulie, iar ultima cursă în data de 16 septembrie.

Cursele se vor desfășura cu doua frecvențe săptămânale, în zilele de marți și vineri. Aeronava care îi va duce pe sătmăreni pe litoral va pleca din Satu Mare spre Constanța (Aeroportul Mihail Kogălniceanu) la ora 9, iar din Constanța spre Satu Mare la ora 11.05. Durata zborului va fi de o oră și 40 de minute.

Un Comentariu la "Sătmărenii pot merge cu avionul pe litoralul românesc!"

  1. Pingback: Stiri din Satu Mare – Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.