Sarbatoarea copilariei in Gradina Romei (Fotogalerie)

Sute de copii participa azi, 31 mai la un eveniment deosebit organizat cu ocazia “Zilei Copilului”. Petrecerea celor mici a inceput la ora 10.00.

La fata locului au fost aduse autospeciale aflate in dotarea: IPJ Satu Mare, Politiei de Frontiera, Pompierilor, Jandarmeriei, Batalionului 52 Geniu „Tisa”. Copiii abia au asteptat sa urce in autospeciale, sa incerce armele aflate in dotarea trupelor speciale dar si ai militarilor, jandarmilor si politistilor.

Paralel cu vizitarea standurilor amplasate pe aleile Gradinii Romei, pe platoul aflat in vecinatatea lacului, s-a inchegat o adevarata petrecere, la care copiii au dansat si cantat in voie.

La suita de evenimente a participat si prefectul Darius Filip, impreuna cu familia sa.

După vizitarea standurilor s-a organizat o adevărată petrecere întreţinută de Festiland Satu Mare la care au participat şi dansat toţi copiii împreună cu mascotele lor preferate, Mickey şi Minnie. De asemenea copiii au avut posibilitatea să deseneze pe asfalt, au primit brăţări, steguleţe şi baloane tricolor toate acestea având ca simbol Centenarul Marii Uniri. Doritorii au fost pictaţi de două zâne pe faţă cu tricolorul României.

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip doreşte să mulţumească tuturor structurilor MAI şi MApN Satu Mare  pentru disponibilitatea  și generozitatea cu care aceștia au contribuit la crearea unei atmosfere de sărbătoare şi de asemenea partenerului Festiland pentru bucuria adusă pe chipurile copiilor.

Petrecerea din Gradina Romei a fost organizata de: Instituţia Prefectului, în colaborare cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Gl. de Bg. Ioniţă Borşan”, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ”, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră si Batalionul 52 Geniu „Tisa”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.