Incendiu la o casa din Vama. Pagube mari (Foto)

Un apel făcut de către un cetățean la numărul de urgență 112, în data de 27 mai, la ora 19:35, anunța un incendiu la o casă aflată în câmp, la ieșirea din localitatea Vama.

La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la o anexă și la o casă de locuit. Intervenția a fost una dificilă și de durată, din cauza drumului greu accesibil (drum de pământ situat în câmp) și din cauza flăcărilor foarte mari.

În urma evenimentului au ars: materialele combustibile din structura acoperișului (corni și grinzi), mobilier de bucătărie și o anexă de lemn de aproximativ 5 metri patrați, respectiv, s-au degradat: un geam, o ușă, o sobă de bucătărie și țiglele de pe acoperiș.

Cercetările efectuate la faţa locului au indicat, ca și cauză probabilă a producerii incendiului, folosirea flăcării deschise de către proprietar, care a dorit să execute igienizarea unui coteț de găini prin ardere.

Nu au fost înregistrate victime.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.