Operație în premieră la Spitalul Județean Satu Mare

O operație în premieră a fost efectuată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Este vorba despre o intervenție de cistectomie radicală efectuată pe cale laparoscopică. Reușita le aparține medicilor Cristian Rusu și Bogdan Feciche, alături de colectivul medical.

Adrian Marc, manager Spitalul Județean de Urgență Satu Mare: ”Este vorba despre o intervenție în premieră și deschizătoare de drumuri pe care medicii noștri, doctorul Cristian Rusu, doctorul Bogdan Fechiche și doctorul Botezan au reușit-o. Avem o mână de lucru foarte bună și valoroasă în acest spital. Din păcate, nu reușim întotdeauna să le oferim acea dotare sau acea infrastructură pe care ar merita-o, dar pe care ne străduim în viitorul apropiat să o avem. Spun asta pentru că sunt medici foarte buni, sunt profesioniști extraordinari. Și o spun cu încredere: acești oameni ar face față în orice spital public sau privat din România. Aș vrea să mai spun că pacienții sunt foarte mulțumiți”.

Doctorul Bogdan Feciche susține că particularitatea acestei intervenții rezidă în faptul că a fost făcută pe cale laparoscopică. Cu alte cuvinte, printr-o metodă minim invazivă. Iar operația a fost un succes, atât pentru medici cât și pentru pacient.

Doctor Bogdan Feciche: ”A fost o intervenție de cistectomie radicală efectuată pe cale laparoscopică. Asta înseamnă extirparea în bloc a vezicii urinare cu prostata, pentru un cancer local avansat de vezică urinară. Particularitatea acestei intervenții a fost că s-a făcut pe cale laparoscopică. Se încearcă să se extindă această tehnică, fiindcă operația este extrem de șocogenă, de dificil de suportat de către bolnav. Din păcate pentru bolnavi este singura cale de a rămâne în viață. Și atunci încerci să faci pe cale minim invazivă, pentru o recuperare mai bună. Pacientul a evoluat bine. Intervenția a durat în jur de patru ore și douăzeci de minute. Tot ce contează este că pacientul se simte bine”.

Doctorul Cristian Rusu a mai dat o veste bună potențialilor pacienți: la Spitalul Județean este în funcțiune un aparat de ultimă generație pentru tratarea litiazei renale și ureterale. Ceea ce înseamnă că nu se mai intervine chirurgical, ci prin aplicarea unor unde de șoc, cu ultrasunete.

Doctor Cristian Rusu: ”Este în funcțiune la Spitalul Județean Satu Mare un aparat de ultimă generație, care permite rezolvarea litiazei renale și ureterale, fără intervenție chirurgicală, prin aplicarea unor unde de șoc externe, de ultrasunete, asupra calculilor. Avem până în prezent 200 de cazuri rezolvate. Este un aparat care a necesitat o creștere a nivelului nostru de competență, printr-un curs care se desfășoară la București și printr-un examen care a atestat această competență. Suntem bucuroși pentru că avem un aparat la nivel mondial. Avem o armă în plus în tratarea litiazeiurinare, care în momentul de față reprezintă grosul pacienților care ni se adresează”.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.