Avertismentul salvamontiștilor sătmăreni. Atenție la șerpi ! (Foto)

Salvamont Satu Mare recomandă atenție sporită în parcurgerea zonelor însorite, poteci, drumuri forestiere, poieni, stâncării. Au fost semnalate mai multe exemplare de viperă comună pe drumul forestier, urcare din Poiana Boroș către Vf. Pietroasa.

Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care prin proprie decizie ating şerpi şi sunt imprudente. Şerpii veninoşi nu ataca decât atunci când sunt atacaţi sau surprinşi. Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone în care există şerpi, îmbrăcaţi haine ce va acoperă picioarele. Luaţi un băț lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul.
Dacă aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru ca, în general, se îndepărtează singur. Singurele specii de șerpi veninoși din România sunt viperele, răspândite neuniform pe tot teritoriul țării, mai puțin în centrul și sudul Munteniei și Olteniei, dar ajungând în Carpaţi şi la peste altitudinea de 2000 de metri.

Semne ale muşcăturii de viperă:

-durerea acută, tumefierea (umflarea) zonei afectate, două înțepături mici la distanță de cca un centimetru una de cealaltă, semiconştienţa, alte simptome generale: senzaţie de greaţă, vomă, tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie (tahipnee), hipersudoraţie (transpiraţie excesivă), dureri abdominale.

Măsuri de prim-ajutor

În primul nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi! În caz contrar ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţiei sângelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în torentul circulator; mai bine staţi liniştit într-un loc umbrit. Anunţaţi evenimentul la Serviciul Unic de Urgenţă 112 şi aşteptaţi salvatorii, izolaţi termic victima dacă prezintă frisoane, aşezaţi victima astfel încât să menţineţi muşcătura sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură, folosiţi , dacă aveţi, o seringă de aspirat venin, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii către inimă şi administraţii victimei o aspirină. Hidrataţi-vă doar cu apă şi nu administraţi alcool, cafea, energizante.

Nu se suge veninul cu gura, nu se arde zona mușcata, nu se pune gheață pe mușcătură şi nu mâncați și nu consumați alcool. Deplasaţi victima, fără ca aceasta să facă vreun efort, doar dacă aveţi un mijloc de transport, targă sau mijloc auto, şi doar dacă acest lucru asigură victimei un real avantaj privind timpul în care poate ajunge la o unitate medicală de specialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.