Fostul ministru al Apărării Naționale, senatorul PSD Gabriel Leș, susține demersul mutării ambasadei românești de la Tel Aviv la Iersusalim.

„Bucureștiul nu trebuie să piardă șansa de a reacționa prompt, asumat, în conformitate cu interesele sale pragmatice, chiar dacă o astfel de atitudine presupune ieșirea din zona de confort a politicii externe românești. Nu cred că în acest caz ambiguitatea este constructivă”, spune senatorul social-democrat.

În continuare vă prezentăm poziția senatorului Gabriel Leș:

„Se spune adesea că momentele de cumpănă, de criză, printr-o abordare înțeleaptă pot fi transformate în adevărate ferestre de oportunitate. Mapamondul trece printr-un proces profund de metamorfoză, astfel că multe dintre paradigmele pe care le consideram sacrosante, de neatins, încep astăzi să-și arate limitele.

Același tip de mimetism reflex am senzația că se manifestă și în privința unei teme extrem de importantă în raport de care România s-ar putea distinge drept un stat care își onorează alianțele și partenerii strategici. Subiectul privind mutarea misiunii diplomatice la Ierusalim, este încărcat de simbolistică, însă ieșirea din ambiguitate poate genera rezultate pragmatice, realmente benefice pentru România.

Aristotel spunea că „Prietenul tuturor este prietenul nimănui”. România nu poate rămâne încremenită într-o paradigmă diplomatică veche de 6 decenii, în vreme ce regiunea s-a transformat dramatic. Dincolo de faptul că susțin demersul mutării ambasadei românești de la Tel Aviv la Ierusalim îmi exprim speranța că vom putea utiliza cu discernământ acest subiect pentru a vedea, totodată, unde se situează România astăzi în acest spațiu extrem de provocator. Temerile exprimate se justifică? Mai este România un mediator, un „broker” în regiune?

Cred că o evaluare obiectivă ne arată că liniile strategice din Orientul Mijlociu se redesenează, iar Bucureștiul nu trebuie să piardă șansa de a reacționa prompt, asumat, în conformitate cu interesele sale pragmatice, chiar dacă o astfel de atitudine presupune ieșirea din zona de confort a politicii externe românești. Nu cred că în acest caz ambiguitatea este constructivă.

Astfel de momente reclamă creativitate și curaj, dincolo de caracter și atașament față de obiectivele legitime ale unor parteneri care au pus umărul la consolidarea securității țării noastre”.