Asociația „Stea” participă la EXPO – Fabricat în Satu Mare. Caută voluntari

Asociația „Stea” Satu Mare caută voluntari pentru acest week-end, care să prezinte produsele sănătoase la Expo – Fabricat în Satu Mare. Cei de la Stea doresc să fie prezenți cu un stand în cadrul acestui eveniment.

„Dragi susținători ai Grădinii Stea, avem mare nevoie de voluntari pentru acest sfârșit de săptămână ! În perioada 11-13 mai (vineri – duminică) ni s-a oferit o foarte bună oportunitate de a promova coșurile noastre de legume bio prin participarea la evenimentul EXPO – 2018 „Fabricat în Satu Mare” ediția a VII-a organizat de Asociația Economică Româno-Germană Satu Mare în parteneriat cu Camera Meșteșugarilor Satu Mare. Programul expozițional este de vineri, 11 mai se desfasoară între 14.00 și 18.00, iar sâmbătă și duminica, 12-13 mai, între orele 10.00-18.00. Am dori să fim prezenți în toate cele 3 zile pe o durată cât mai lungă dar pentru aceasta avem mare nevoie de voluntari. Oricine crede în cauza noastră și are 1 sau 2 ore libere în acest week-end este tare binevenit în echipa noastră de voluntari să promovăm produsele sănătoase și incluziunea prin muncă. Vă așteptăm cu drag și vă mulțumim că ne sunteți alături !” este mesajul celor de la Asociația „Stea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.