Ministrul Ioana Bran la un eveniment dedicat persoanelor cu dizabilități: “A fost emoționant” (Foto)

Azi, 5 mai, pe o vreme însorită, în centrul Capitalei a fost sărbătorită “Ziua Europeană pentru Viaţă Independentă”. O zi plină de semnificație nu doar pentru persoanele cu dizabilități, ci și pentru întreaga societate, în contextul conștientizării importanţei de a crea o societate incluzivă. La eveniment a participat și ministrul Tineretului și Sportului, deputatul Ioana Bran.

Ministrul a participat la cursa de biciclete tandem alături de o tânără nevăzătoare, Petra, de 24 de ani, care practică acest sport de aproape 4 ani.

“Am speriat-o puțin pe doamna ministru”, spunea ea râzând… “Glumeam, desigur, dar eu fiind obișnuită cu concursurile, am început în forță, dar apoi mi-am reglat ritmul cu doamna Bran și am fost surprinsă să văd cât de bine ne-am coordonat până la final, pentru că de obicei pentru o asemenea cursă este nevoie de multe antrenamente de acomodare”, a mai spus Petra.

“În primul rând aș vrea să-i felicit pe organizatori pentru această inițiativă. Pentru persoanele cu dizabilități este un efort uriaș să practice aceste sporturi, care ne sunt greu accesibile și nouă. A fost emoționant să pedalez în tandem alături de o tânără minunată, Petra, o fată nevăzătoare dar cu o voință extraordinară. Îi mulțumesc și colegei mele Olguța Vasilescu pentru invitație și pentru că astfel am avut ocazia să cunosc oameni minunați. Am încercat să transmitem un mesaj comun de susținere a vieții independente pentru persoanele cu dizabilităţi. Noi vom încerca mereu, prin proiectele pe care le avem și la MTS, să fim alături de această categorie de oameni cu care soarta a fost nedreaptă și sper ca ei să fie un exemplu pentru câț mai mulți oameni, de a se lupta cu dificultățile vieții și de a deveni mai puternici prin sport și mișcare”, a spus ministrul Ioana Bran.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.