Încep lucrările la drumurile județene!

Conducerea Consiliului Județean Satu Mare a dat ordinul de începere a lucrărilor care vor fi efectuate în acest an la rețeaua de drumuri județene. În urma discuțiilor purtate de vicepreședintele CJSM, Ioan Rus și specialiștii Direcției Tehnice cu constructorii care derulează lucrări de investiții, de întreținere/reparații și de intervenție pentru lucrările aflate în garanție, s-a decis ca aceste lucrări să se înceapă din data de 29 martie. 

Antrepriza de Reparații si Lucrări – ARL Cluj S.A va relua lucrările pe DJ108M pe tronsonul Tășnad (DN1F) – Santău – Chereușa – Andrid – Dindești – Irina -Portița – Vezendiu – Tiream – Carei – Cămin – Lucăceni – Berveni – Granița cu Ungaria. Aceeași firmă va executa lucrări și pe DJ108L pe tronsonul Tășnad – Cig – Eriu Sâncrai – Craidorolț – Pișcari – Terebești – Gelu – Mădăras.

Compania Drum Construct SRL va executa lucrări de modernizare pe DJ 195B Doba (DN19) – Boghiș – Dacia – Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț – Țeghea – Mihăieni – Acâș (DN19A).

Tot Drum Construct va moderniza drumurile județene pe tronsonul DJ195B Doba (DN 19) – Boghiș – Dacia – Moftinu Mare – Crișeni – Craidorolț – Țeghea – Mihăieni – Acâș (DN 19A) și tronsonul Craidorolț – Țeghea – Mihăieni.

Societatea Tehnic Asist SRL va moderniza DJ 193A Satu Mare (DJ 193) – Amaţi – Ruşeni – Tătărăşti – Necopoi – Homorodu de Jos – Homorodu de Mijloc – Homorodu de Sus – Solduba – Hodişa – Socond – Răteşti (DN19A).

Au primit undă verde intervențiile la drumurile județene ale căror lucrări se află în garanție de 10 și respectiv 3 ani, care cad în sarcina firmei Tehnic Asist.

Firma Diferit SRL va începe lucrările de întreținere a drumurilor județene conform contractelor subsecvente deja semnate și suspendate pe timpul iernii.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.