Judecătorii au decis ! Răzvan Rentea, rămâne după gratii

Magistrații Curții de Apel Oradea au respins contestația lui Răzvan Rentea, formulată împotriva deciziei Tribunalului Satu Mare de prelungire a mandatului arestului preventiv. Decizia a fost luată în cursul zilei de luni, 26 martie. Astfel Rentea, acuzat de triplul omor de la Apa, rămâne după gratii. 

Din anchetă reiese că ucigașul și-a omorât prima dată bunica, pe Viorica Apan, în vârstă de 80 de ani. Apoi și-a ucis tatăl, pe Gheorghe Rentea (59 de ani), în curtea casei. Știind că mama sa, Niculina Rentea, trebuie să vină cu microbuzul de la serviciu, acesta a urcat în mașină și s-a dus să o aștepte. Și-a dus mama acasă, iar în timp ce femeia a vrut să intre în locuință, fiul acesteia a lovit-o din spate și a omorât-o.

Pentru a-și crea un alibi, criminalul a venit în Satu Mare.

Se pare totul ar fi pornit de la o ceartă. Având datorii mari, Răzvan Rentea a încercat să vândă un apartament din Satu Mare, cumpărat de tatăl său. Însă părinții au aflat despre acest lucru și nu au fost de acord.

Până în 2012 Răzva Rentea a lucrat în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Someș” Satu Mare, de unde a trebuit să demisioneze din cauza unor infracțiuni pe care le-a comis în timpul serviciului. Acesta a încercat să se reangajeze, însă a căzut la testul psihologic.

De asemenea, Răzvan Rentea avea patima jocurilor de noroc, fiind văzut pe la cazinourile din Satu Mare. Se pare că acesta a acumulat datorii mari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.