„Marșul pentru Viață” la Satu Mare. Sute de participanți (Fotogalerie)

Sute de sătmăreni au participat azi, 24 martie, la „Marșul pentru Viață”, o acțiune organizată de Asociațiile „Sfântul Acoperamânt al Maicii Domnului” și „ProVita”.

Evenimentul se desfășoară în aproximativ 300 de localități din România și Republica Moldova.

La Satu Mare, participanții la marș au pornit în jurul orei 13.10 de pe platoul din fața Muzeului Județean și s-au oprit în groapa din Centrul Nou.

„Marșul pentru Viață” are loc anual, în preajma Praznicului Buneivestiri, cu scopul afirmării dreptului la viață al tuturor persoanelor. Totodată, este o afirmare a familiei tradiționale și a valorilor acesteia, care sunt temelia unei societăți creștine solide și sănătoase. Marșul pentru viață este o manifestație neconfesională, dar este deschisă participării tuturor confesiunilor creștine.

România a înregistrat în anul 2008 cea mai ridicată rată de avort din Europa: 578 de avorturi la 1.000 de nasteri, media UE fiind de 228.

Scopul mișcării pro-viață este ca toți oamenii să valorizeze viața în mod firesc și ca valorile pro-viață să fie recunoscute ca firești pentru om și societate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.