Muzeul Judeţean marchează aniversarea Centenarului Unirii Basarabiei cu România

În cadrul planului de activităţi dedicate Anului Centenar, Muzeul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, continuă seria lecţiilor deschise cu elevii din învăţământul liceal sătmărean dedicate evenimentelor din anul 1918 şi semnificaţiei acestora.

Prezentările vor fi însoţite de o mini expoziţie ce cuprinde documente, imagini semnificative şi costume populare reprezentative pentru Sătmarul acelei perioade.

După întâlnirea cu elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” şi ai Colegiului Naţional „Ioan Slavici”, de această dată vor fi invitate clasele de la Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Satu Mare. Acţiunea va avea loc vineri, 23 martie, ora 12.00, la sediul Muzeului Judeţean Satu Mare, b-dul Vasile Lucaciu, nr. 26.

În cadrul acestei acţiuni, va fi evocată împlinirea Centenarului Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918, teritoriu intrat în componenţa Imperiului Ţarist prin Tratatul de la Bucureşti din anul 1812. Pe fondul evenimentelor din anul 1917 din Rusia Ţaristă, culminând cu Revoluţia bolşevică din octombrie, moldovenii îşi proclamă în prima fază autonomia, iar apoi independenţa fată de Rusia şi Unirea cu Regatul Român la 27 martie 1918, promulgată de Regele Ferdinand prin Decret Regal la data de 9 aprilie 1918.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.