„Cutia Dorințelor” a mai îndeplinit un vis (Foto)

„Cutia Dorințelor”, o campanie demarată la sfârșitul anului trecut de către Fundația „Hans Lindner”, a reușit să mai îndeplinească un vis. Este vorba despre visul unui tânăr de 25 de ani, Ștefan, greu încercat de o boală cruntă.

„Campania CUTIA DORINȚELOR, demarată în luna decembrie 2017, pentru copiii afectați de boli oncologice, duce la îndeplinire încă un vis. Ștefan, un tânăr de 25 de ani, care este beneficiar al programului Raza Speranței de 9 ani, cel mai mult și-a dorit să poată experimenta emoția a unei călătorii exclusive cu trenul. Dorința mult visată a fost posibilă abia ieri (7martie), după ce tânărul s-a recuperat după o intervenție chirurgicală suferită la picior. Impresionat de simpla lui dorința, conductorul de tren s-a fotografiat alături de tânăr lângă locomotivă. Bucuria acestui tânăr nu poate fi redată în cuvinte … Echipa Raza Speranței invită sătmărenii cu suflet mare să ajute şi să indeplinescă și în acest an dorințele copiilor greu încercați. Noi credem, că nici un vis nu este de prisos, de aceea încurajăm copiii și tinerii să viseze mereu”, este mesajul celor de la Fundația „Hans Lindner”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.