Cutremurător ! O persoană umilită și închisă într-o cușcă de către paznici ! (Foto)

O sătmăreancă descrie un caz cutremurător întâmplat azi, 9 februarie lângă magazinul LIDL. O persoană a fost pur și simplu umilită și închisă într-o cușcă de către paznicii magazinului, susține martora.

Totul s-a întâmplat după ce victima a cerșit în parcarea magazinului. Mai mult decât atât, martora susține că paznicul își bătea joc de victimă, aruncând zăpadă în gratii.

Cazul a devenit deja viral și a declanșat o serie de discuții pe pagina de socializare.

Iată ce spune sătmăreanca:

„Azi, la Lidl Satu Mare, acest „domn” Cristi – paznic la Lidl, împreună cu colegul său, au închis-o pe această fată în locul destinat deșeurilor. Când zic că au închis-o, nu exagerez. Au închis-o cu cheia. Am stat cam 10 minute până am pus bagajele în mașină, am așteptat să văd cum decurg lucrurile. Acest paznic si-a bătut joc, a aruncat cu zăpadă în gard, a zis că e ca un câine în cușcă. Am așteptat … apoi i-am întrebat pe paznici: a furat ceva? Au zis nu. „Ăsta e ordinul de la șeful”. Am întrebat dacă ordinul e să închizi o persoană ? Au zis așa ne-a zis șeful. Am zis că vreau să vorbesc cu șeful, la această afirmație unul dintre paznici a plecat iar la întrebarea cum vă numiți ? Paznicul din imagine a zis Cristi. Îl întreb de numele de familie … a zis doar Cristi. I-am spus că nu are dreptul de a închide o persoană, a zis ca așa face … ca să o sperie 5 minute. I-am spus că sunt acolo de 10 minute și că voi intra să vorbesc cu șeful de magazin. Mi-a zis să-mi văd de treabă. I-am zis că i-am făcut poze. Apoi … văzând că nu plec a deschis-o pe persoana care se afla înăuntru, care, vizibil nu putea riposta prea mult”, este mesajul martorei.

Sursa foto: Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.