O postare al consilierului local PSD Ciprian Crăciun cu privire la moartea unuia dintre artizanii Marii Uniri, lider al Partidului National Țărănesc și prim-ministru al României, Iuliu Maniu, naște o serie de discuții pe pagina de socializare. Totul a pornit de la un comentariu sfidător postat de consilierul UDMR, Ștefan Bertici care spune, referitor la modul în care a murit Iuliu Maniu, că “Până la urmă oricum toată lumea primește cea ce merită”.
Fostul ministru al Apărării Naționale, senatorul sătmărean Gabriel Leș consideră total deplasată opinia consilierului UDMR. Leș își prezintă poziția printr-o postare pe pagina de socializare.
Iată ce spune Gabriel Leș:
“Consider total deplasat comentariul consilierului municipal Bertici Ștefan la adresa marelui om de stat Iuliu Maniu. Acest gest denotă o lipsă totală de respect la adresa istoriei naționale a României și este cu atât mai condamnabil cu cât vine din partea unui reprezentant al unui partid politic și totodată a unui ales local. Ca român și senator în Parlamentul României mă simt profund jignit și aștept scuze publice”.
Iată și textul postat de Craciun, cel la care a fost făcut comentariul consilierului Bertici:
“Cum a murit Iuliu Maniu – unul dintre artizanii Marii Uniri, lider al Partidului Naţional Ţărănesc și prim-ministru al României Mari.
În iarna anului 1953, Maniu avea vârsta de 80 de ani. Era singur într-o celulă de 2/3 metri. Paralizase. Nu-şi mai simţea trupul de la atâtea bătăi. Perfect lucid, însă, asculta rugăciunile cardinalului Hossu. Un gardian cu frică de Dumnezeu i-a facilitat lui Corneliu Coposu un ultim dialog cu înţeleptul de la Bădăcin. “Ei voi sfârşi aici. Această nenorocire va mai dura vreo 20 de ani, după care va trebui să reangajezi PNT-ul în lupta pentru democraţie”, aşa i-ar fi spus atunci secretarului său particular.
Conform mărturiilor preotului bănăţean Raţă, când a fost adus să convieţuiască în celulă cu Maniu, marele om politic avea picioarele putrezite, în nişte pantaloni ca de tablă. A cerut o găleată de apă caldă, l-a spălat pe bătrân şi i-a tăiat cu o foarfecă primită de la un gardian milos armura de puroi, putreziciune şi umezeală. I-a curăţat escarele, dar picioarele erau deja necrozate. I-a îndepărtat viermii din ţesuturile moarte. A fost lucid, conform mărturiilor preotului, până în ultimul moment al vieţii pământene: “Mergeţi şi vestiţi cauza noastră”, i-ar fi spus pe patul de moarte.
În ziua de 5 februarie, trupul său neînsufleţit a fost pus într-un sac. Deţinuţii care au supravieţuit regimului de exterminare au mărturisit că vestea s-a răspândit prin limbajul morse. Pe scări, se auzea zgomotul ţestei sale care lovea lespezile de piatră. Ar fi fost, conform unor mărturii, dus fie în satul Giuleşti, nu departe de închisoare, fie în groapa comună a închisorii.
Regimului îi era frică şi de moartea ziditorului României moderne. Vasile Ciolpan ar fi comunicat, conform arhivelor, la Bucureşti, doar atât: “În celula nr…s-a stins lumina.”
Iuliu Maniu nu are nici azi un loc de veci.
Dumnezeu să-i ierte pe criminali. Sufletul marelului român e demult la dreapta Tatălui.”
„Jur în fata lui Dumnezeu, pe constiinta si onoare ca îmi voi jertfi viata pentru
triumful cauzei comune românesti!” — Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873, Bădăcin – 5 februarie 1953, Închisoarea Sighet).