Bebeluși și părinți, invitați la „Biblio–Bebe–Cafenea”

Biblioteca Județeană Satu Mare demarează un nou concept de serviciu de bibliotecă, denumit „Biblio–Bebe–Cafenea”. Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani, dar și părinților acestora.

Programul propus de către Secția de împrumut pentru copii se va desfășura pe parcursul a patru luni, în perioada ianuarie-mai, cu periodicitate săptămânală.
Pentru început, acest nou serviciu va avea un caracter experimental, iar în fericita situație în care va fi apreciat de către beneficiari, perioada de implementare va fi extinsă.

Prima întâlnire va avea loc luni, 29 ianuarie, începând cu ora 10.00, la sediul Bibliotecii Județene Satu Mare, în Sala Multimedia, situată la etajul clădirii de pe strada Decebal, nr. 2.

Ideea implementării acestui program și la Biblioteca Județeană Satu Mare aparține bibliotecarei Veres Erzsebet, alintată de către colegi Jojo, ca rezultat al participării sale, alături de alți bibliotecari sătmăreni, la lucrările și atelierele celei de a XXVIII-a ediții a Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România–Inovație, Creativitate, Leadership–din perioada 2-4 octombrie 2017, în organizarea Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj.

Organizatorii promit abordarea unor teme de actualitate pentru părinți de bebeluși, de fiecare dată fiind prezenți invitați în măsură să susțină tematica abordată, într-un ambient plăcut și adaptat cerințelor tematicii abordate.

La prima întâlnire părinții participați vor afla detalii cu privire la obținerea permisului de acces la bibliotecă, dar și despre serviciile și facilitățile pe care le oferă biblioteca publică întregii comunități sătmărene.

Tema centrală a întâlnirii va aduce în atenția participanților tehnica de formare a wrap-ului, având-o ca invitată pe Vad Szilvia, mămică la rândul ei. Iată cum, o mămică decide să-și ofere disponibilitatea de a împărtăși celor prezenți detalii privitoare la folosirea corectă a wrap-ului, oferă informații despre vârsta potrivită a bebelușilor pentru a fi folosit și aduce argumente în beneficiul folosirii acestei metode pentru poziționarea corectă a coloanei vertebrale a bebelușului.

Cei mai mici beneficiari, bebelușii, la rândul lor, vor avea parte de o surpriză, materializată prin ascultarea unei povești lecturate de către una dintre mămicile participante la activitate.

„Cunoscute fiind beneficiile lecturii asupra dezvoltării inteligenței, abilităților lingvistice și personalității copiilor de la cele mai fragede vârste, programul „Biblio–Bebe–Cafenea” își propune să-i readucă pe părinți în bibliotecă și astfel să contribuie la conștientizarea importanței lecturii de la cele mai fragede vârste. „Dacă părinții cresc copii, noi, bibliotecarii, avem frumoasa misiune de a crește cititori.”, a declarat bibliotecara Jojo, inițiatoarea proiectului.

În cadrul programului, părinții vor avea posibilitatea de a socializa, de a împărtăși experiențe și de a dobândi noi informații din zona temelor care prezintă interes pentru ei, în compania bibliotecarilor, la o ceașcă de cafea sau ceai, într-un ambient cald și primitor.
Dragi părinți și bebeluși, vă așteptăm cu mare drag! Participarea este gratuită!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.