Ministrul Agriculturii vrea să salveze fabrica de zahăr de la Oradea. Fermierii din Satu Mare mai au o șansă

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, vrea să salveze fabrica de zahăr „Diamant” de la Oradea. acestaa declarat vineri, 19 ianuarie, că se află în contact cu managerul fabricii aflată în pericol de a fi închisă, şi caută soluţii împreună cu fermierii pentru salvarea acesteia.

Închiderea fabricii de zahăr de la Oradea îi va afecta nu doar pe cei 200 de angajaţi ci şi pe cei peste 90 de fermieri din judeţele Bihor, Arad, Satu Mare şi Timiş, care aveau contracte cu firma.

„Din nefericire, din 33 de fabrici (de zahăr) câte am avut înainte de 1989, mai avem patru. Una este în situaţia acesta complicată. Am vorbit zilele acestea, mă preocupă direct situaţia. Este vorba de fabrica Diamant de la Oradea. Este o fabrică într-o zonă unde se cultivă sfecla de zahăr, unde producătorii au condiţii, sunt şi pregătiţi, sunt şi dotaţi pentru a cultiva sfeclă de zahăr. Dacă se întrerupe acolo şi această activitate este o mare problemă atât pentru muncitorii de acolo, care sunt în jur de 200, dar şi cu fermierii, având în vedere perspectiva acestei culturi. Motiv pentru care am discutat ieri, am discutat şi astăzi, vreau să vedem dacă reuşim să aducem, să angrenăm, să construim un interes între fermierii respectivi, pentru că nu toţi au cuplat la această situaţie, să îi adunăm să vedem dacă găsim o soluţie, în aşa fel încât fabrica aceea să nu se desfiinţeze”, a spus Petre Daea.

Germanii au decis să închidă fabrica de zahăr de la Oradea pentru că nu au reuşit să o facă profitabilă, urmând să producă zahăr sub aceeaşi marcă în Polonia şi Ucraina.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.