Satu Mare se ridică în picioare pentru asistența socială !

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) împreună cu autoritățile locale desfășoară vineri, 19 ianuarie 2018, de la ora 10.00, în sala de conferințe a Consiliului Județean, dezbaterea cu tema „Rolul asistentului social în furnizarea și dezvoltarea serviciilor sociale din județul Satu Mare – oportunități și provocări”.

Evenimentul face parte dintr-o amplă campanie națională de promovare și valorizare a profesiei de asistent social intitulată „România se ridică în picioare pentru asistența socială”. În fiecare județ al țării sunt organizate evenimente la care participă asistenți sociali, oficialități, jurnaliști, societatea civilă, universitari, prieteni și susținători ai profesiei de asistent social. Scopul acestui periplu național este de a reînvia spiritul de breaslă în rândul comunității profesionale a asistenților sociali.

„Caravana CNASR poposește la început de 2018, pe malurile râului Someș, la doamna Mihaela Motoc acasă – președinta filialei locale, președinta care cu noblețe și atitudine princiare duce mai departe faima CNASR. Așadar, echipa noastră, în formulă completă, călătorește la Satu Mare, județul cu o istorie tumultoasă și locul unde, după cum ne spun cronicarii, încă se întâmplă multe. Despre ținutul sătmarului Nicolae Iorga glăsuia astfel: «La Sătmar se ajunge seara… Foarte veche aşezare, acest Sătmar – poporul aşa-i zice; nouă ne place însă forma de Satu Mare, din care e posibil să se fi derivat singura formă care e în adevărată întrebuinţare azi…»”, a declarat Doru BUZDUCEA, președintele CNASR și decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București. La eveniment vor fi prezenți atât vicepreședinții Cristian ROȘU și Ioan DURNESCU precum și secretarul executiv, Diana Cristea.

Încununarea rezultatelor profesiei de asistent social va avea loc și anul acesta în cadrul celei de-a cincea ediţii a „Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială”, desfășurate pe scena Ateneului Român din București, în data de 20 martie 2018, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.