Dr. Vasile Lucaciu, o viață închinată Marii Uniri

Biblioteca Județeană Satu Mare organizează luni, 22 ianuarie, cu începere de la ora 14.00, în Sala Multimedia, evenimentul „Dr. Vasile Lucaciu, o viață închinată Marii Uniri”, pentru a marca împlinirea a 166 de ani de la nașterea marelui cărturar român.

Evenimentul se va derula sub sigla Centenarului României și este organizat la inițiativa și cu implicarea directă a celor doi bibliotecari din cadrul Compartimentului Fond de patrimoniu, carte rară, cercetare, conservare – drd. Marta Cordea și dr. Viorel Câmpean – și va cuprinde o expoziție foto-documentară și o prezentare menită să evidențieze unele aspecte inedite din viața și activitatea dr. Vasile Lucaciu.

„Luni, 22 ianuarie 2018 se împlinesc 166 de ani de când la Apa, în județul Satu Mare, a văzut lumina zilei cel care avea să fie supranumit Leul de la Șișești. În acest context s-a născut ideea organizării expoziției și prezentării Dr. Vasile Lucaciu, o viață închinată Marii Uniri. Obiectivul evenimentului este acela de a readuce în memoria sătmărenilor personalitatea acestui neînfricat luptător pentru împlinirea marelui ideal național. Prin această activitate, dorim să punem la dispoziția participanților și a vizitatorilor exponate foto-documentare, volume din opera sărbătoritului precum și câteva din lucrările care i-au fost dedicate, dar și să furnizăm informații menite să pună în lumină unele aspecte mai mai puțin cunoscute din viața și activitatea lui Vasile Lucaciu”, au declarat inițiatorii.

La eveniment sunt invitați să participe oficialitățile județului și municipiului Satu Mare, managerii și directorii instituțiilor de cultură și de învățământ, scriitori, editori, reprezentanții asociațiilor culturale și ai cultelor religioase, jurnaliști, dascăli și elevi, colaboratori și parteneri ai bibliotecii, publicul larg interesat de istoria locală.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.