„Marțienii” au ajuns la Satu Mare (Video)

Un „extraterestru” (costumat în soldat din filmul Star Wars – stormtrooper) a poposit azi (11 ianuarie) după-amiază în centrul municipiului Satu Mare. Cum era de așteptat, soldatul a fost imediat abordat de către polițiștii locali.

Pe numele său „pământesc”, Dănuț, tânărul spune că face animație de mai bine de 2 ani de zile, și susține mici reprezentații atât în țară cât și în străinătate. Abia ajuns pe Pământ, mai precis în Sătmarul nostru, acesta a fost abordat de polițiștii locali.

E drept, Dănuț avea la el și un casetofon cu care făcea ceva zarvă pe Pasajul „Corneliu Coposu”. Polițiștii l-au întrebat dacă are sau nu autorizație pentru a susține reprezentații ? Desigur, răspunsul a fost negativ. Până la urmă însă, după ce „extraterestrul” le-a explicat oamenilor legii că el nu percepe bani pentru spectacolul său, oamenii legii l-au lăsat în plata Domnului.

Impresionați de costumația sa, mai mulți copii au făcut fotografii cu „extraterestrul” Dănuț.

Personajul este inspirat din Star Wars (Războiul stelelor), și reprezintă un strormtrooper, un războinic instruit în cele mai dificile condiții.

Star Wars este o serie de filme științifico-fantastice, concepută de George Lucas. Primul film din serie a fost difuzat în 25 mai 1977 și a devenit un fenomen de cultură populară, răspândit în lumea întreagă, după care au urmat încă două filme, difuzate la distanță de trei ani.

La șaisprezece ani după difuzarea ultimei pelicule din trilogie, a fost difuzat primul film dintr-o nouă trilogie a cărei acțiuni se petrece înaintea celei dintâi, tot la distanță de trei ani, iar ultimul film a fost difuzat în 19 mai 2005.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.