Și-a băgat prietena în spital

La data de 5 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că între localitățile Tășnad și Căuaș a avut loc un accident rutier, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului de către polițiști, a rezultat faptul că un bărbat, de 27 de ani, din municipiul Carei, pe fondul conducerii imprudente a unui autoturism, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat cu acesta în șanțul din partea dreaptă a direcției de mers.

În urma accidentului a suferit răni ușoare o tânără, de 21 de ani, din localitatea Rebra, județul Bistrița Năsăud, pasageră în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.