Polițiștii au reținut peste 40 de permise de conducere

În perioada 5-7 ianuarie, polițiștii au organizat acțiuni preventive în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Astfel, polițiștii de ordine publică au aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale, persoanelor care au încălcat unele norme de convieţuire socială, ordinea sau liniştea publică, 4 sancțiuni contravenționale la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, toate în valoare de peste 19.000 de lei și au ridicat în vederea confiscării aproximativ 300 de fire țigarete.

În urma activităților întreprinse de polițiștii rutieri au fost constatate în jur de 200 de sancțiuni contravenționale, având o valoare ce depășește 66.600 de lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea reținerii 42 de permise de conducere, pentru constatarea unor abateri cum ar fi depășirea vitezei maxime legală admisă, neacordarea de prioritate pietonilor și vehiculelor sau depășirea neregulamentară, fiind reținute și două certificate de înmatriculare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.