O fundație vrea să pună mâna pe Spitalul TBC din Satu Mare

Fundaţia Caritatea, un ONG care îşi are sediul în Bucureşti şi care are legături strânse cu comunitatea evreiască din România deţine mai multe imobile şi terenuri în toată ţara, proprietăţi revendicate în baza unor decizii de retrocedare în numele comunităţii evreieşti. Fundația vrea să pună mâna pe mai multe imobile, printre care și Spitalul TBC din Satu Mare. 

Fundaţia Caritatea a formulat aproximativ 2.000 de cereri de retrocedare a unor bunuri imobiliare deţinute în trecut de evrei care au fost confiscate sau naţionalizate. Multe dintre procesele aflate pe rolul instanţelor au fost câştigate, imobile de pe urma cărora în buzunarul ONG-ului intră o grămadă de bani.

În anul 2005, printr-o adresă depusă la Consiliul Judeţean, Fundaţia „Caritatea” din Bucureşti a solicitat retrocedarea imobilului de pe strada Ialomiţei nr. 9, în care îşi are sediul Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare. Cererea de retrocedare a fundaţiei evreieşti a fost urmată de un alt document, prin intermediul căruia, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor făcea cunoscute rezultatele expertizei privind evaluarea imobilului în care îşi are sediul Spitalul TBC.

Suma menţionată în acest document este foarte mare, adică 1.500.000 euro. În urma unei contraexpertize solicitate de către managerul spitalului TBC, dr. Ioan Sergiu, a reieșit o valoare mult mai mică a imobilului, adică 950.000 euro. Contraexpertiza a fost trimisă comisiei de evaluare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar în prezent se aşteaptă răspunsul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.