Se va interveni pentru închiderea sondei de la Moftin. Pregătirile sunt în toi (Galerie foto)

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                             

Pe amplasamentul sondei de gaz, pe parcursul ultimelor două zile, s-au desfășurat operațiuni ample de pregătire a intervenției.                                                     

Pompierii militari prezenți la fața locului au verificat capacitatea autospecialelor de absorbție a apei din rezervoare și au exersat modul de acțiune pentru protecția sondorilor, care vor interveni pentru închiderea sondei.

A fost ancorată suprastructura metalică și s-a demarat operațiunea de secționare a acesteia, cu ajutorul unor echipamente speciale, aduse în această dimineață (azi, 31 decembrie 2017) pe amplasament, în vederea extragerii din focar.

La finalizarea operațiunilor de eliberare a puțului sondei, vor fi create condițiile necesare personalului specializat pentru a evalua situația și dacă există anumite componente care trebuie înlocuite sau reparate. După ce se va reusi evaluarea situației, se va stabili strategia de intervenție în vederea captării eficiente a gazului.

Fiind vorba despre o operațiune de amploare, aflată în dinamică nu poate fi estimată data finalizării intervenției.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.