De sărbători se fac gărzi de 24 de ore la Centrele de Permanență

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip a prezidat azi, 19 decembrie, ultima şedinţă din acest an a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. În cadrul şedinţei Erika Kocsmaros, reprezentanta Direcţiei de Sănătate Publică a informat membrii comitetului cu privire la Centrele de Permanență din județ.

În Centrele de Permanenţă se asigură continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă pentru pacienţii din zona arondată, după cum urmează:

– la sediul centrelor de permanenţă;
– la sediul centrelor de permanenţă, precum şi la domiciliul pacienţilor, în situaţia în care acestea au la dispoziţie autospeciale de consultaţii la domiciliu.

În zilele lucrătoare, garda se instituie în centrul de permanenţă din mediul rural între orele 15.00-8.00, iar în mediul urban între orele 20.00-08.00 şi numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate.

În zilele de sâmbătă, duminiă şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 08.00 şi durează 24 de ore.

Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanenţă sunt următoarele:

a) asistenţa medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice.

b) trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile prevăzute la lit. a), care depăşesc competenţele medicului de familie;

c) administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă sau a cabinetului medical în cazul în care permanenţa se asigură la cabinetul medical;

d) eliberarea unei adeverinţe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul sau de familie pentru prescrierea reţetei; în zilele de sâmbătă, duminică şi sarbători legale, medicaţia se asigură din trusa de urgenţă atât cât va fi necesar pacientului până ajunge la medicul sau de familie.

Serviciile medicale se acordă tuturor persoanelor care le solicită, indiferent de statutul de asigurat al acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.