42 de copii de la Cercul de pian al Palatului Copiilor Satu Mare, coordonați de profesoara Mariana Moga și-au încântat aseară (joi, 7 decembrie), părinții (și nu numai) cu un impresionant spectacol organizat cu ocazia zilei de Sfântul Nicolae.
Spectacolul a avut loc în Sala de conferințe a Muzeului Județean, cu începere de la ora 18.00.
La sfârșitul spectacolului, pe scenă au urcat și câțiva dintre părinți pentru a le oferi celor prezenți momente muzicale inedite, interpretând colinde.
În încheierea spectacolului, directorul Palatului Copiilor, Gabriela Urs respectiv coordonatoarea Cercului de pian, prof. Mariana Moga, le-au mulțumit părinților că au ales acest nobil instrument pentru studiul copiilor lor, iar celor mici pentru momentele inedite oferite în cadrul spectacolului.