Un traficant și patru migranți, prinși la frontieră

Luni, 4 decembrie, în jurul orei 22.30, polițiștii de frontieră au depistat pe raza localității Oar, cinci persoane, care se îndreptau spre frontiera cu Ungaria.

După ce i-au oprit polițiștii au constatat că grupul este format din patru cetățeni irakieni și un cetățean român.

Deoarece persoanele respective nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost duse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor, ocazie cu care au stabilit că cetățeanul român, în vârstă de 45 ani, i-a călăuzit pe cei patru irakieni până în apropierea frontierei cu Ungaria în scopul trecerii ilegale a graniței.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că cetăţenii irakieni au vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, toți fiind solicitanți de azil în ţara noastră. Aceştia au declarat că intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

Cetăţenii irakieni sunt cercetați de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, cetățeanul român este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.