Emblemă de merit pentru un pompier din Satu Mare. Cine este acesta (Foto)

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, ofițerii și subofițerii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare, care și-au executat exemplar atribuțiile sau s-au remarcat pe timpul misiunilor de intervenție, au fost avansați înaintea înaintea expirării stagiului minim în grad.

Pentru aprecierea faptelor deosebite săvârșite în timpul misiunilor încredințate și a rezultatelor meritorii, plt. maj. Moș Olimpiu a primit emblema de merit „Acțiuni umanitare” – clasa a III-a.

Astfel, în data de 4 decembrie, în cadrul unei festivități care a avut loc la sediul inspectoratului, doi ofițeri și trei subofițeri au primit noile grade, după cum urmează:

– în gradul de locotenent colonel, mr. Rus Daniela,
– în gradul de maior, cpt. Dobrican Radu;
– în gradul de plutonier adjutant, plt.maj. Buzilă Gheorghe;
– în gradul de plutonier adjutant, plt.maj. Ceh Ovidiu;
– în gradul de plutonier adjutant, plt.maj. Cucu-Kovaci Florin.

Tot, în cadrul acestei festivități, s-au acordat următoarele distincții onorifice:

– Plachetă onorifică a I.G.S.U., domnului lt. col. Pop Ioan;
– Distincție de serviciu (insignă simbol), domnului lt.col. Ulici Aurel.

Iar pentru aprecierea faptelor deosebite săvârșite în timpul misiunilor încredințate și a rezultatelor meritorii, plt. maj. Moș Olimpiu a primit emblema de merit „Acțiuni umanitare” – clasa a III-a.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.