Urme de urși la Luna Șes ! (Foto)

Salvamontiștii sătmăreni au descoperit în week-end urme de urși în zona Luna Șes. Aceștia atenționează pasionații de drumeții să fie cu ochii în patru în cazul în care se aventurează în perimetrul Vf. Pietroasa, Izvorul Țiganul, Vf. Țiganul.

„Către toți iubitorii muntelui!

În timpul patrulărilor efectuate în acest weekend de către salvamontiștii sătmăreni au fost observate urmele mai multor exemplare de urs în perimetrul Vf. Pietroasa, Izvorul Țiganul, Vf. Țiganul. În această zonă se găsește o pădure foarte deasă de molid tânăr, un habitat propice pentru acest animal. Deci, atenție sporită mai ales că marcajul turistic „banda roșie” (coborârea de la Izvorul Țiganul către telescaun) trece pe lângă liziera pădurii!”, spun salvamontiștii sătmăreni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.