Satu Mare vrea în Cartea Recordurilor !

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Satu Mare împreună cu grădinițele și școlile din județ vor să realizeze cel mai mare panou din capace de PET-uri. Potrivit directorului executiv al APM Satu Mare, Elisabeta Bekessy, panoul va fi alcătuit din peste 6 milioane de capace.

„Din cantitatea de capace colectate la nivelul unei grădinițe și la nivelul școlii cu care grădinița a încheiat acordul de parteneriat, se va realiza un panou de dimensiunea 2,75×1,85 (5mp) și va reprezenta o imagine dintr-o poveste populară, anul 2018 fiind Anul poveștilor. Panoul va fi realizat la nivelul fiecărei grădinițe cu sprijinul școlilor prin muncă voluntară.

În data de 5 Iunie cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, din panouri, pe Stadionul Olimpia din Municipiul Satu Mare se va realiza „Cel mai lung panou” și dacă aceste panouri vor îngloba un număr de peste 6.000.000 de capace de PET sau panoul va fi apreciat ca fiind cel mai lung panou realizat pe plan mondial, programul va fi înscris, cu sprijinul Consiliului Județean, în „Cartea Recordurilor”, spune directorul APM Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.