Avansări în grad la IPJ Satu Mare (Foto)

Azi, 29 noiembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României – 1 Decembrie, a fost organizată la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, o ședință festivă.

În cadrul acestei ședințe festive au fost avansați pentru merite excepționale în activitatea profesională, în gradul profesional următor, prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, doi ofițeri de poliție.

De asemenea, au fost avansați pentru merite excepționale în activitatea profesională, în gradul profesional următor, prin Dispoziția Inspectorului Șef opt agenți de poliție.

Tot în cadrul ședinței festive au fost numiți în funcție prin Ordin al Ministrului Afacerilor Interne, șapte polițiști care au promovat examenul de trecere în corpul ofițerilor de poliție în cadrul structurilor de investigații criminale și investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Toți polițiștii au fost avansați la gradul de subinspector de poliție.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.