Proiectele Fundației „Hans Lindner”, prezentate la Prefectură

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a condus azi, 27 noiembrie, şedinţa Comisiei Județene privind Incluziunea Socială.

Primul punct de pe ordinea de zi a fost prezentat de directorul Fundației Hans Lindner Satu Mare, Tiberiu Koczinger care a vorbit despre Proiectele actuale ale Fundației Hans Lindner (Atelierele meșteșugărești, Consiliere și cooperare în cazuri de nevoi umanitare)

Unul dintre proiectele fundaţiei intitulat “Profilul meu personal” include activități interactive pentru identificarea abilităților, talentelor, inclinațiilor la copii şi tineri, conturarea identității vocaționale a elevilor, astfel încât aceștia să facă propriile alegeri privind educația, formarea, locul de muncă. Prin atelierele meşteşugăreşti se oferă şansa tuturor tinerilor de a-şi proba abilităţile prin încercarea meşteşugurilor tradiţionale şi a diverselor meserii. De asemenea fundaţia oferă tinerilor șansa de a se implica în activități de o zi cum ar fi munca fermierilor sau de a-şi găsi posturi de voluntari la ONG-uri din Satu Mare. Un alt proiect este „Raza Speranței” prin care familiile cu copii cu afecțiuni oncologice primesc consiliere, sprijin şi informaţii despre serviciile sociale, beneficiile și măsurile oferite de către instituții și organizații din Satu Mare.

Al doilea subiect de pe ordinea de zi a fost prezentat de coordonatorul rețelei servicii sociale de suport și intervenție, Organizația Asociația Caritas a Diacezei Satu Mare, Szucs Ritta care a vorbit despre proiectul “sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală și înființarea Grupului de Acțiune Local al municipiului Satu Mare” implementat de Primăria Municipiului Satu Mare în parteneriat cu Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare și OTP Consulting Romania Srl.

Prin acest proiect se va realiza o strategie de dezvoltare pentru 4 zone urbane marginalizate (ZUM) din Municipiul Satu Mare, care va avea la bază propunerile venite din partea reprezentanților comunității, întreprinzători locali, directori de instituții/ organizații locale şi își propune să abordeze problemele categoriilor de persoane vulnerabile din punct de vedere economic și social din municipiul Satu Mare. Cele 4 zone urbane marginalizate sunt: ZUM 1 – Ostrovului, ZUM 2 – Crângului, ZUM 3 – Horea, ZUM 4 – Toamnei.

Pot deveni membrii ai acestui proiect persoanele fizice sau juridice, care au domiciliul, reședinta, sediul, filiala, sucursala, punctul de lucru, reprezentanța, biroul în municipiul Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.