Șofer de TIR prins cu droguri la Petea

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud, cu sprijinul DIICOT, cercetează doi bărbați care au introdus în țară, în scopul comercializării, peste 1.000 de comprimate de ecstasy.

Miercuri, 15 noiembrie, oamenii legii au depistat, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pe sensul de intrare în România, un TIR în care se aflau doi bărbați, ambii din Bistrița-Năsăud. Aceștia sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit că cei în cauză intenționau să vândă drogurile pe raza județelor Cluj și Bistrița-Năsăud.

În urma controlului autocamionului, polițiștii au găsit peste 1000 de comprimate, cunoscute sub denumirea de ecstasy.

În cauză, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de una dintre persoane, urmând ca ulterior aceasta să fie prezentată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.