Un nou mall și un cartier rezidențial la Satu Mare. Cine este investitorul

Immochan România a cumpărat un teren la Satu Mare unde va consturi al doilea proiect de pe piaţa locală. Este vorba despre un teren de 7 hectare. Terenul se află în zona unde mai au magazine şi Dedeman, Praktiker sau JYSK.

„Am cumpărat joi (2 noiembrie) un teren de şapte hectare la Satu Mare cu 1,5 milioane de euro, lipite de centrul comercial, unde vom face două lucruri: vom face o extensie a centrului comercial, de 10.000 mp, şi asta ne ocupă cam 2 ha, iar pe restul de cinci hectare vom face un cartier rezidenţial”, a declarat Tatian Diaconu, directorul general al Immochan Romania.

Terenul se află în zona de vest a oraşului, acolo unde mai au magazine şi Dedeman, Praktiker sau JYSK.

„Ne propunem să depunem şi să obţinem autorizaţia de construcţie până prin luna martie şi ne-am propus, într-o situaţie ideală, să deschidem extinderea până la sfârşitul lui 2018”, mai spune Diaconu.

Cu privire la numărul de apartamente care ar urma să fie construite la Satu Mare, reprezentanții Immochan spun că se lucrează la proiect şi că ansamblul rezidenţial va fi probabil livrat în 2019-2020.

Sursa foto: www.economica.net

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.