O nouă serie de audiențe la Prefectura Satu Mare

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut audienţe cu cetăţenii azi, 31 octombrie, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ. Alături de prefect au fost prezenţi şeful serviciului juridic, consilierul pe relaţii publice respectiv reprezentantul OCPI Satu Mare.

Darius Filip a primit în audienţă trei persoane cu probleme referitoare la: modul în care S.C Electrica S.A a intervenit după pana de curent produsă duminică noaptea în comuna Porumbeşti precum şi starea instalaţiei de transport a curentului electric de pe strada sa.

În acest sens, reclamantul a depus un memoriu la Instituţia Prefectului, în numele mai multor cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie. Totodată, prefectul a fost informat că la intervenţia primarului comunei Porumbeşti defecţiunea a fost remediată în cursul zilei de luni şi acesta s-a angajat să sesizeze conducerea Electrica în vederea verificării instalaţiei şi remedierea unor eventuale neconformităţi.

A doua persoană prezentă în cadrul audienţelor a reclamat nepunerea în aplicare a unei sentinţe judecătoreşti de către Primăria comunei Turţ respectiv reconstituirea dreptului de proprietate a unei suprafeţe de teren de 900 de mp intravilan, pe vechiul amplasament pentru a avea acces la proprietatea sa.

Prefectul a fost informat că reclamantului îi va fi făcută o ofertă pentru un teren în aceeaşi suprafaţă de către comisia locală de fond funciar. Reclamantului i s-a adus la cunoştinţă că dreptul de servitute este stabilit prin lege aşadar va putea beneficia de acest drept chiar dacă va fi nevoie să înainteze o acţiune în instanţă.

Cea de-a treia persoană prezentă la audienţe a solicitat sprijinul Primăriei Negreşti-Oaş pentru a fi angajată ca asistent personal al mamei sale, încadrată în grad de handicap grav.

După ce a fost pus la curent cu situaţia reclamantei, prefectul i-a comunicat că în urma ultimei anchete sociale s-a constatat că nu sunt respectate condiţiile minime de igienă pentru întreţinerea mamei sale. Drept urmare acesteia i s-a pus în vedere ca după igienizarea spaţiului locativ să anunţe Primăria Negreşti-Oaş după care să depună o solicitare de reîncadrare a mamei sale în grad de handicap cu asistent personal.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.