Importanța ocrotirii patrimoniului național, în atenția Prefecturii

La invitaţia Direcţiei Judeţene pentru Cultură, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip a participat astăzi, 27 octombrie la o discuţie privind importanţa ocrotirii patrimoniului naţional, a bisericilor monument, a obiectelor de cult, comori de valoare inestimabilă, moştenire pentru generaţiile viitoare.

La discuţie au participat arh. Silvia Costiuc, reprezentant al Ministerului Culturii, consilier şi secretar al Secţiunii de Evidenţă a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Satu Mare şi reprezentanţii cultelor religioase din judeţ.

Această primă întâlnire a fost realizată la iniţiativa directorului Direcţiei pentru Cultură, Zamfir Danciu care a transmis celor prezenţi că doreşte să se implice şi să dezvolte o comunicare eficientă între cele două părţi iar în ceea ce priveşte greutăţile întâmpinate în procesul de implementare a proiectelor de reabilitare a lăcaşelor de cult, Direcţia pentru Cultură le va oferi consiliere în acest sens.

După ce au fost discutate situaţiile şi problemele cu care se confruntă unele biserici din judeţul Satu Mare privind restaurarea sau conservarea acestora, prefectul Darius Filip a pus accentul pe importanţa comunicării deschise în astfel de întâlniri şi ţinând cont de faptul că demersurile pentru accesarea proiectelor europene nu sunt uşor de parcurs, Direcţia pentru Cultură e dispusă să le ofere tot sprijinul necesar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.